Scurt comentariu. ACTIVISMUL, ” PRO HOMOSEXUALITATE „, al d-nei Cristina Țopescu ; „UN ATAC FURIBUND” împotriva oricăror norme de moralitate și de bun simț.

Sâmbăta trecută (22-10-2016), la Oradea, a avut loc o manifestație a Coaliției pentru familie, ce viza precizarea clară, în Constituția României, a faptului că familia se întemeiază doar pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Ca un făcut, în aceeași zi, la Antena 3, în cadrul emisiunii tv,, „Dincolo de știri”, d-na Cristina Țopescu, a organizat, în contrapartidă, o amplă dezbatere pro homosexualitate. Pe tot parcursul acelei emisiuni, d-na Cristina Țopescu, secondată de medicul, Monica Pop, de la spitalul Floreasca, s-a străduit din răsputeri să demonstreze așa zisa „bunătate” a homosexualității. Ciudățenia emisiunii a constat în faptul că s-a încercat să i se atribuie homosexualității o „aură” de normalitate, dar nu prin ceea ce este ea însăși și nici prin aducerea de argumente credibile, ci doar prin lansarea de atacuri subversive asupra câtorva „baricade” ale societății civile și ale creștinismului.

1) O primă „țintă” vizată de d-na Cristina Țopescu a fost Biblia, Cuvântul Lui Dumnezeu ; care afirmă, fără putință de tăgadă, că homosexualitatea este o deviație de la normalitate, iar nu ceva genetic. CNS Leviticus 18:22 „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune”. Pentru a-L contrazice pe Dumnezeu, d-na Țopescu, împreună cu d-na Monica Pop, au afirmat faptul că, originea homosexualității, nu provine din libera alegere a individului ci ea „este un dat și nu o opțiune”. De aceea, susțineau dânsele, homosexualitea nu este un fapt ce poate fi condamnat. Însă putem afirma noi oare, că zoofilia, necrofiliia și pedofilia, au fost și ele „programate”, adică date? Bineânțeles că nu, ci ele, ca și homosexualitatea, nu sunt decât niște deviații de la normalitate, apărute în urma unei alegeri umane, voluntare. De aici rezultă clar că oamenii nu se nasc homosexuali, așa cum susține d-na Cristina Țopescu și d-na Monica Pop, ci ei aleg, în mod personal și deliberat, să practice homosexualitatea.

2)Un al doilea obiectiv, urmărit de d-na Țopescu, a fost acela de a-i întoarce pe telespectatori, de la o viață logică și rațională, la una bazată pe instinctele sexuale primare. În acest scop, d-nele, Cristina Țopescu și Monica Pop, au încercat să înșele vigilența intelectuală a telespectatorilor, printr-un murdar „joc” de semantică. Astfel, dumnealor, au propus ca în locul termenului de toleranță față de homosexualitate, să folosim sintagma de „înțelegere a diversității”( adică o acceptare , mai mult afectivă, necondiționată, dar nu doar a indivizilor, ci și a faptelor lor ). Trebuie subliniat faptul că a înțelege pe cineva, nu înseamnă doar a avea compasiune pentru respectiva persoană, ci presupune dezbatere prealabilă pentru aflarea adevărului. Iar aflarea adevărului presupune introducerea de norme sau criterii obiective, în lumina cărora are loc înțelegerea. Însă d-na Țopescu și d-na Monica Pop, au considerat că este suficientă „obiectivitatea” minții dumnealor, astfel că dacă au „înțeles” dumnealor, înseamnă că toți telespectatorii „au înțeles” ; și astfel nimeni nu mai are voie să pună întrebări. Dar logica ne spune că, dacă vom accepta legalizarea „căsătoriilor” homosexuale, atunci va trebui să le legalizăm și pe cele pedofile, zoofile sau necrofile, și acest lucru tot în temeiul „nediscriminării”. Trebuie reamintit și faptul că, d-l Remus Cernea, a cerut, în plenul Parlementului României, să li se facă buletine delfinilor, afirmînd că delfinii sunt „persoane” non umane. Probabil că dumnealui intenționează ca în viitor să se treacă și la legiferarea „căsătoriei” zoofile. Din cele de mai sus rezultă limpede că aceste două doamne, răstălmăcesc, în mod tendențios, sensurile cuvintelor, cu scopul ascuns, de a înșela telespectatorii.

3)O a treia „țintă” urmărită de „protagoniștii” din emisiune a fost aceea de a acredita ideea că homosexualii beneficiază de un sprijin substanțial din partea societății civile. Unul dintre „mirii” homosexuali, ce au intervenit în emisiune, a afirmat că homosexualii se simt foarte sprijiniți de președintele Klaus Iohanis și de presă ; iar presa din România, spunea el, este acum „pregătită” pro homosexualitate. Din declarațiile recente ale d-lui Iohanis, rezultă faptul că homosexualii au dreptate, fiindcă d-l Iohanis chiar a trecut de partea lor, apărându-i. Însă nu toată presa îi sprijinește, așa cum declară dumnealor. Statisticile arată că homosexualii reprezintă 1-2% din populație, însă ei caută să facă vâlvă mare, pentru a lăsa impresia că sunt foarte mulți . Probabil că făcând această vâlvă, homosexualii și-au propus să promoveze ideea greșită, că acela care strigă mai tare are dreptate. Însă, noi trebie să știm că nu întotdeauna cei care strigă mai tare au dreptate, ci dreptatea trebuie dovedită întotdeauna prin aducerea de dovezi și argumente serioase și credibile.

4)O a patra „țintă” urmărită de realizatoarea emisiunii, Cristina Țopescu, a fost aceea de a substitui, adevăratei moralități, „subanimalismul” degradant al LGBT-iștilor. Pentru a-și duce la îndeplinire acest deziderat, d-nele, Cristina Țopescu și Monica Pop, s-au grăbit să afirme că homosexualii „nu fac nimic rău”. Însă fiindcă au spus că „homosexualii nu fac nimic rău”, dumnealor ar fi trebuit să aducă și dovezile necesare pentru a demonstra această afirmație, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat, ci totul a rămas doar la nivel declarativ. Mai trebuie precizat și faptul că, în subsidiarul acestor cuvinte, se ascunde ideea antică, hedonistă, conform căreia, oamenii ar trebui să adopte ca regulă de viață plăcerea. De aici rezultă clar faptul că , aceste doamne, au dat la o parte Voia Sfântă a Creatorului și au pus în locul ei „onorarea” apetitului homosexual.

5)O a cincea „țintă”, spre care s-a focalizat discuția din platou, a fost Biserica. Pentru a decredibiliza-o, d-na Țopescu , a prezentat pe post o declarație lipsită de fundament, a d-lui Florin Buhuceanu de la Asociația „Accept”; asociație ce promovează homosexualitatea. Dânsul a afirmat la un post de televiziune că „Biserica nu poate să dicteze” statului laic. Cu alte cuvinte, d-l Buhuceanu, afirmă că statul laic este cel care stabilește moralitatea și nu Dumnezeu. Însă lucrul acesta nu poate fi adevărat, datorită faptului că societatea civilă în ansamblul ei este marcată putrernic de subiectivism. Din această cauză este practic imposibil, ca niște guvernanți corupți, să redacteze niște norme morale obiective, așa cum pretinde d-l Buhuceanu. De aici rezultă limpede că, Biserica, ca păstrătoare a Adevărului revelat, are un rol foarte important în „igienizarea” morală a societății. Chiar dacă Biserica nu se implică politic, statul trebuie să colaboreze cu teologii și eticienii creștini pentru elaborarea unei legislații nepărtinitoare, care să satisfacă orice cuget omenesc al fiecărui om normal..

6) Un al șaselea obiectiv, urmărit pe parcursul emisiunii, a fost acela de a „certa”, sau de a lupta cu societatea civilă, care este împotriva homosexualității. Lucrul acesta a devenit vizibil, atunci când în emisiune, a intervenit telefonic, d-l Luca, un homosexual din SUA, care și-a arătat nemulțumirea profundă, față de familiile și părinții, care nu sunt de acord cu homosexualitatea. El mărturisea și faptul că, în prezent, „studiază din punct de vedere cultural sexualitatea” , la Universitatea Harward din America. Tot el a promis că după ce își va termina „studiile” se va reântoarce în România, pentru a sprijini, cu toate forțele, mișcarea pro homosexualitate. De aici rezultă clar că homosexualii au un plan de „atac”, bine pus la punct. Astfel ei „școlesc” oameni, pe care mai apoi îi aruncă în „luptă”, împotriva oricăror norme tradiționale, de moralitate și de bun simț, care încă mai există în societatea civilă, românească.

Concluzii: Potrivit Bibliei, homosexualitatea nu „este un dat”, așa cum se plâng homosexualii, ci ea este o alegere personală și voluntară, pe care Dumnezeu o sancționează.
Lipsa de onestitate jurnalistică, a d-nei Cristina Topescu – demonstrată prin intenția dumneai de a mistifica adevărul și de a induce în eroare telespectatorii, schimbând sensurile anumitor cuvinte – îi dă în vileag caracterul lipsit de integritate morală, care, la rându-i, îi știrbește prestigiul jurnalistic, umbrindu-i în același timp întreaga carieră.
Prin îndreptarea telespectatorilor către o viață sexuală, tipic animalică, lipsită de rațiune, d-na Cristina Țopescu dă dovadă de o gândire primitivă, vădit antiintelectualistă, ce direcționează societatea civilă către haos și anarhie.
Trebuie subliniat și faptul că dacă homosexualii sunt sprijiniți de d-l Klaus Iohanis, sau de alți oameni influenți, acest lucru nu înseamnă că ei au dreptate.
Faptul că, d-na Cristina Țopescu, în același ton, cu d-l Buhuceanu, consideră că subiectivismul uman, poate genera norme de moralitate obiectivă, demonstrează clar disfuncționalitățile de logică ce subzistă în mintea dumneaei. Din această cauză, emisiunile dumneaei nu trebuie luate în seamă, pentru că „drumurile” recomandate de dânsa nu duc nicăieri.
Societatea civilă trebuie să știe că, discuțiile pro homosexualitate de la televiziuni, nu se poartă la întâmplare, ci cei ce se perindă pe acolo frecventează, mai dinainte, anumite „școli”, unde se „pregătesc” din greu, pentru a putea distruge, mai ușor, valorile creștine tradiționale.
Maniera îngustă de a vedea lucrurile, lipsa onestității și a rigorii logice, precum și inconsistența argumentației, manifestate pe tot parcursul emisiunii, confirmă din plin mediocritatea emisiunii, și , în plus, demonstrează limpede și enorma lipsă de competențe, a d-nei Cristina Țopescu, în ale jurnalisticii,
Recomand tuturor românilor, care citesc acest articol, să condamne deschis murdăria LGBT-istă și să boicoteze astfel de emisiuni tv., lipsite de obiectivitate și de o minimă moralitate.
Marian Văle.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s